Directorii Complexului Energetic Oltenia au fost schimbaţi din funcţie în urma accidentului în care și-au pierdut viața trei mineri

Directorii Complexului Energetic Oltenia au fost schimbaţi din funcţie. Decizia vine la o săpămână după ce trei angajaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi zece au fost răniţi la mina Jilţ Sud. Cei doi directori erau la final de mandat şi ar fi fost, oricum, înlocuiţi luna următoare, anunță Știrile TVR. 

Cei doi directori care vor părăsi conducerea Complexului Energetic Oltenia sunt Daniel Burlan și Marius Negru. Ei vor rămâne în funcție până pe 12 februarie – sunt în preaviz și au atribuții administrative limitate.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut, după ce a fost întocmit raportul preliminar de către Corpul de Control, demisia mai multor responsabili din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ministrul a spus că este inadmisibil să existe mijloace de transport atât de vechi, care pun în pericol viața minerilor.

Săptămâna trecută, trei mineri și-au pierdut viața și alți zece au ajuns la spital după ce autovehiculul cu care se întorceau de la o intervenție s-a răsturnat de pe un pod.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare