Directorul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu: Evenimentele – în continuare, fără public; maximum o treime din capacitatea de primire

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberlander-Târnoveanu, a afirmat luni că instituţia pe care o conduce va funcţiona, în continuare, cu respectarea regulilor sanitare adoptate odată cu redeschiderea din luna mai 2020, evenimentele culturale desfăşurându-se fără public, iar ghidajele sunt suspendate. ‘Acelaşi regim pe care l-am implementat de la redeschiderea muzeului pe 20 mai. Funcţionăm după aceleaşi reguli. În continuare, vor veni o treime maximum din capacitatea de primire şi vom păstra regula că admitem grupuri de maximum cinci persoane dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii şi sunt suspendate ghidajele. Evenimentele sunt, în continuare, fără public’, a declarat Oberlander-Târnoveanu pentru AGERPRES. Potrivit şefului interimar al Secţiei Relaţii Publice şi Marketing Cultural al MNIR, Flavius Nicolae Roaită, în această perioadă, MNIR organizează numeroase ghidaje online. ‘Ghidajele online sunt o alternativă foarte bine primită de cadre didactice şi elevi. Noi mergem în expoziţiile permanente şi temporare şi le prezentăm piticilor pe înţelesul lor. În funcţie de posibilităţi, ne şi îmbrăcăm în diferite replici de costume istorice, uniforme militare etc. În afară de expoziţia cu restaurarea, deschisă de curând, am avut ghidaje în toate expoziţiile noastre de anul trecut, începând cu clasa a II-a şi până la studenţi. După ghidaje, organizăm şi sesiuni de întrebări’, a explicat Roaită pentru AGERPRES. El a estimat că aceste acţiuni vor continua şi în februarie şi în martie. ‘Nu ştim când o să avem posibilitatea fizic să susţinem ghidaje, doar, eventual, pentru o delegaţie, dar şi aceea într-o formulă super-restrânsă’, a spus reprezentantul MNIR. Flavius Nicolae Roaită a informat că muzeele continuă să colaboreze în activitatea muzeală. ‘Mâine o să merg la Vaslui, unde va fi vernisată miercuri o expoziţie dedicată mareşalului Constantin Prezan, cu piese de la MNIR, de la Iaşi, de la Alba Iulia şi, bineînţeles, de la Vaslui. Deci, partea de colaborare între instituţii continuă să funcţioneze. Pandemia nu ne opreşte să ne facem datoria’, a mai spus Roaită. Teatrele, cinematografele, restaurantele, barurile, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc din Bucureşti pot fi redeschise la 30% din capacitate începând de luni, urmare a unei decizii adoptate, vineri, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, s-a dispus reluarea activităţii în spaţii închise, la o capacitate de maxim 30% în domeniul HORECA, precum şi în domeniul cultural, de divertisment şi recreativ începând cu data de 25.01.2021, ora 0,00, cu condiţia menţinerii ratei de incidenţă sub 3/1.000 de locuitori. Municipiul Bucureşti rămâne pentru a cincea zi în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce duminică a înregistrat 2,37 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor anunţate de Grupul pentru Comunicare Strategică (GCS).

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare