Dodon, reacţie explozivă după ce a fost suspendat din funcţie: Partidul Democrat nu intenţionează să transmită pe cale paşnică puterea majorităţii; Ne adresăm comunităţii internaţionale!

igor dodon r moldova

Igor Dodon a reacţionat duminică, pe pagina de socializare, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a acestuia din funcția de președinte al țării, în urma refuzului acestuia de a dizolva parlamentul, urmând ca interimatul să fie asigurat de prim-ministrul Pavel Filip, care este obligat să dizolve Parlamentul.

  • Un pas disperat pentru (…), sub controlul Curţii Constituţionale, în scopul de a continua să uzurpe puterea.
    Singura cale de ieșire este mobilizare externă și internă”, a scris Dodon pe Facebook.

Într-o postare anterioară, el s-a adresat comunităţii internaţionale.

Bună dimineața! O nouă zi – noi obiective! Ieri am arătat că noi, cetățenii Republicii Moldova cu opinii diferite asupra politicii interne și externe, putem să ne unim de dragul unui scop comun: eliberarea Moldovei de regimul dictatorial criminal.Este important să nu oprim presiunea noastră și să continuăm lupta.Din cîte vedem, Partidul Democrat nu intenționează să transmită pe cale pașnică puterea majorității parlamentare legitime și guvernului legal. Și aceasta, în pofida faptului că procesele de ieri din parlament și noul guvern format au fost susținute de majoritatea cetățenilor și au fost recunoscute de partenerii noștri externi din Vest și din Est. În această situație, noi nu avem o altă soluție decît să ne adresăm comunității internaționale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere pașnică a puterii și/sau să îndemnăm poporul Moldovei la o mobilizare fără precedent și ieșirea la proteste pașnice”, a spus Dodon.

El s-a arătat convins că „procesul este lansat și nu există cale de întoarcele. Trebuie să mergem pînă la final. Noi nu vom face cale întoarsă. Cu privire la acțiunile stradale de astăzi, organizate de Partidul Democrat, vă îndemn pe toți să rămîneți acasă, alături de cei apropiați. Nu vă lăsați intimidați și provocați de reprezentanții lui Plahotniuc. Avem o altă situație. 
În Moldova a venit schimbarea!”, a adăugat liderul moldovean.

BREAKING NEWS / CRIZĂ POLITICĂ în Republica Moldova – Curtea Constituţională l-a suspendat pe Dodon şi a dizolvat Parlamentul