Doina Pană (PSD), despre tăierile ilegale: Să fie înființate de urgență echipaje tip SMURD

Fostul ministrul PSD al Apelor și Pădurilor Doina Pană a declarat, după ce Parlamentul a votat noul Statut al personalului silvic, că se impune în regim de urgență înființarea echipajelor de intervenție rapidă de tip SMURD compuse din jandarm, polițist și silvic, la început în zonele mai expuse tăierilor ilegale și apoi în toată țara.

”(…) am votat un nou Statut al personalului silvic. Este o lege bună dar muuult perfectibilă. De la tribuna Parlamentului am spus că modificările aduse sunt bune dar nu rezolvă nici pe departe problemele reale: să plece din sistem cei care sunt părtași la tăieri ilegale și să fie cu adevărat apărați cei care sunt corecți. Faptul că vor fi dotați cu armă de serviciu nu le salvează viața. Nu pot fii lăsați să se lupte singuri cu un sistem mafiot capabil de orice! La cât de disperată a ajuns să fie mafia lemnului pentrucă pot fura tot mai puțin, se impune în regim de urgență înființarea echipajelor de intervenție rapidă de tip SMURD compuse din jandarm, polițist și silvic, la început în zonele mai expuse tăierilor ilegale (o indică hărțile de risc) și apoi generalizat în toată țara”, a afirmat pe Facebook, fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană.

Doina Pană a afirmat că statistica privind personalul silvic este ”dureroasă”.

”Până în urmă cu aproximativ un an, în ochii opiniei publice întreg personalul silvic era considerat, prin definiție, corupt. În calitate de ministru al Pădurilor am declarat de nenumărate ori că realitatea este alta: tot prăpădul din păduri s-a întâmplat cu complicitatea personalului silvic dar există și o statistică dureroasă: 4 morți și peste 500 de spitalizați în urma luptei acestora cu mafia lemnului. În ultimul an, din nefericire, au mai fost uciși doi și numărul celor spitalizați a crescut”, a adăugat social-democrata.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare