Dosarul accidentului în care a fost implicată mașina ministrului Bode, preluat de Parchetul Militar

Dosarul penal deschis în cazul accidentului în care a fost implicată mașina SPP în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost trimis joi Parchetului Militar de către procurorii din Pitești.

Prim-procurorul adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Bogdan Pirlog, a declarat pentru HotNews.ro că Serviciul de Protecție și Pază era obligat să raporteze Parchetului Miliar acest accident și nu a făcut-o, astfel că vor fi făcute verificări și în acest sens.

Dosarul penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, înregistrat la Parchetul Judecătoriei Pitești, a fost declinat de această structură către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti și înregistrat de procurorii militari joi.

Autoturismul Volkswagen Touareg implicat în accident și în care se afla ministrul Transporturilor, Lucian Bode, era condus de un angajat al SPP, iar mașina aparține Serviciului de Protecție și Pază. Mașina circula cu sirenă și griofar în funcțiune. Accidentul a avut loc duminică în localitatea Drăganu din județul Argeș.

Din verificările făcute de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că un autoturism Volkswagen Touareg care circula dinspre Vâlcea spre Pitesti, pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus, în condițiile efectuării unei depășiri neregulamentare. În urma evenimentului rutier au fost răniți șoferul primei mașini și o pasageră din al doilea autovehicul – o femeie de cetățenie poloneză. Și șoferul acestei mașini este tot de cetățenie poloneză.

Ambele persoane care au suferit leziuni au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesară transportarea acestora

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare