Doza booster a vaccinului AstraZeneca generează un nivel mare de anticorpi împotriva variantei Omicron, inclusiv împotriva variantelor Beta, Delta, Afla şi Gamma

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat joi că datele preliminare furnizate de un studiu ce vizează vaccinul său anti-COVID-19, Vaxzevria, au arătat că acest ser generează un nivel mai mare de anticorpi împotriva variantei Omicron, precum şi a altor variante ale noului coronavirus, inclusiv Beta, Delta, Afla şi Gamma, atunci când este administrat ca doză de supra-rapel („booster”), informează Reuters, citat de Agerpres.

Reacţia imunitară mai amplă a fost observată la persoane care au fost anterior vaccinate fie cu Vaxzevria, fie cu seruri bazate pe tehnologia ARN mesager, au precizat reprezentanţii companiei AstraZeneca, adăugând că vor transmite aceste date agenţiilor de reglementare medicală din lumea întreagă în contextul nevoii urgente de doze „booster” la nivel mondial.

Compania AstraZeneca a dezvoltat acest vaccin în colaborare cu cercetători de la Universitatea Oxford, iar studiile de laborator au arătat luna trecută că a treia doză de vaccin Vaxzevria este eficientă împotriva variantei cu răspândire rapidă Omicron.

Datele anunţate joi sunt primele publicate de compania AstraZeneca ce provin din studiile privind eficienţa dozei „booster” a vaccinului său.

Compania spune că acest studiu aduce o dovadă suplimentară în sprijinul celei de-a treia doze a vaccinului Vaxzevria, indiferent de schema de vaccinare iniţială.

„Aceste studii importante arată că a treia doză de Vaxzevria, administrată după două doze ale aceluiaşi vaccin, după vaccinuri de tip ARN mesager sau după vaccinuri cu virus inactivat, stimulează puternic reacţia imunitară împotriva COVID-19”, a declarat Andrew Pollard, directorul Oxford Vaccine Group.

Un amplu studiu britanic publicat în luna decembrie a descoperit că vaccinul AstraZeneca determină o creştere a numărului de anticorpi atunci când este administrat ca doză „booster” după vaccinarea iniţială cu acelaşi vaccin sau cu serul Pfizer, care este bazat pe tehnologia ARN mesager.

Totuşi, autorii studiului au ajuns la concluzia că vaccinurile de tip ARN mesager, dezvoltate de Pfizer şi Moderna, induc cea mai puternică stimulare a nivelului de anticorpi atunci când sunt administrate ca doză „booster”.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare