Dragnea: O copie a dosarului meu pe suport de hârtie mă costă peste un miliard de lei

Liderul Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că procurorii au refuzat să îi pună la dispoziţie o copie, în format electronic, a dosarului în care este anchetat, afirmând că o copie pe suport de hârtie l-ar costa prea mult.

„Noi am depus o plângere la DNA săptămâna trecută pentru că eu, practic, nu pot să am acces la dosar. Şi nu numai la mine e problema asta. Practica, din câte ştiu, la Parchet în general este că, atâta timp cât dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, îţi dă un CD, un stick sau mai multe, pe care le plăteşti, care au costuri mici. Am făcut solicitarea de la început şi, din câte am înţeles, nu numai eu, ci toţi cei care suntem chemaţi pe acolo, să ne pună la dispoziţie dosarul în formă electronică. S-a refuzat şi au zis că numai în formă scrisă, care durează foarte mult şi care costă foarte mult”, a declarat Liviu Dragnea la RTV.

Dragnea a precizat că îl costă peste un miliard de lei o copie pe suport de hârtie a dosarului său și nu-și permite, singurul său venit fiind indemnizația de la Parlament și „nici aia întreagă”.

„Ca să iau o copie scrisă, în formă scrisă, pe hârtie, mă costă peste un miliard de lei şi vă mai spun ceva: cei care gestionează dosarul sunt cei care mi-au cerut şi mi-au pus sechestru. Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi”, a spus Dragnea.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare