Dragnea: Iohanis – mai rău şi mai toxic decât Băsescu

Preşedintele Klaus Iohannis este mai rău şi mai toxic decât Băsescu, a afirmat duminică la Conferința de alegeri de la Gorj, liderul PSD Liviu Dragnea.

„Nu am crezut că va fi un om, un preşedinte mai toxic şi ai rău decât Băsescu. (…) Dar acest om (n.r. – Iohannis) n-a făcut până astăzi în patru ani şi ceva de mandat un singur lucru bun pentru aceasta ţară. A dezbinat, a incitat oamenii la proteste, a mintit, a vorbit de rău această ţară, a dezinformat instituţiile europene, a susţinut, a protejat şi protejează acest sistem ocult care se numeşte statul subteran, pentru că acest sistem l-a ajutat cu cele peste 40 şi ceva de dosare penale, cu acele case furate”, a afirmat Dragnea la Târgu Jiu.

  • El a susţinut că Iohannis a avut două obiective majore, pe care i le-a spus liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, exact a dpua zi după alegeri, când a încercat să-l convingă să nu mai faca alianţă cu PSD: război total cu PSD şi blocarea guvernării”.

„Şi asta a făcut doi ani şi jumătate, cu toate instituţiile de represiune pe care le coordonează. (…) România n-are nici măcar şeful Armatei, pentru că nu vrea Iohannis  – e ceva fără precedent într-un stat membru NATO, Orice are de gând să sacrifice pentru a-şi atinge un obiectiv – încă un mandat”, a susţinut preşedintele PSD.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare