Dragnea: Olguța Vasilescu va fi purtătorul de cuvânt al PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, la Parlament, că Lia Olguţa Vasilescu va fi propusă în funcţia de purtător de cuvânt al partidului celor trei trandafiri. 

„O să o propun pe Olguţa Vasilescu purtător de cuvânt al partidului în primul Birou Permanent Naţional. Este un om foarte aplicat, foarte bine priceput, primar al Craiovei, care a schimbat enorm de mult acel oraş, gestionând proiecte de infrastructură complicate, a arătat la Ministerul Muncii că este foarte pricepută. Este un om care poate munci foarte mult şi care poate ajuta prim-ministrul cu informaţii, se poate şi implica în a dinamiza anumite proiecte importante pe care ministerul Transporturilor le derulează. Eu cred că decizia prim-ministrului de a o coopta în echipă este una foarte bună şi susţin cu toată tăria lucrul ăsta”, a declarat Liviu Dragnea, după ședința de plen a Camerei Deputaților.

De altfel, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a fost numită luni şi în funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, asta după ce duminică a fost numită în funcţia de consilier onorific al premierul Viorica Dăncilă în domeniul infrastructurii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare