Dragnea vrea desecretizarea protocoalelor SRI

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a spus luni că susține cererea de desecretizarea a protocoalelor SRI.

„Eu susţin fără rezerve şi apelul public, pentru că mai mult de un apel public doamna prim-ministru nu poate face, SRI-ul nefiind în subordinea Guvernului. Susţine apelul public al prim-ministrului, l-am făcut şi eu anul trecut şi tot astăzi am înţeles că ministrul Justiţiei va solicita în mod oficial Ministerului Public desecretizarea acestor protocoale, mai ales în condiţiile în care au fost câteva audieri la comisia SRI. Am aflat tot public că domnul Claudiu Manda va cere să desecretizeze aceste protocoale. S-a tot vorbit despre faptul că aceste protocoale au fost făcute în baza unor decizii CSAT, ori am văzut toţi comunicatul de la CSAT, care este corect. CSAT nu a aprobat niciodată astfel de protocoale, nici n-a cerut (…) să se facă astfel de protocoale. Nicio interpretare a unor decizii CSAT nu poate ţine loc de lege sau de Constituţie. Noi nu vedem, eu, personal, nu văd niciun motiv pentru care aceste protocoale să nu fie făcute publice, pentru că sunt din ce în ce mai multe voci care spun că acestea au fost făcute fără o bază legală”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă el crede că aceste protocoale mai sunt în vigoare, liderul social-democraţilor a replicat: “Din moment ce ele nu sunt desecretizate, din moment ce noi nu avem un acces public la ele, nici nu cred că a apărut până acuma vreo informaţie care să ne spună că ele nu mai funcţionează. Nu ştim asta”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare