Elev de clasa a XII-a, scrisoare către guvernanţi: Dacă aţi munci pe 2.000 lei/lună, precum profesorii, în 3 luni de zile aţi renunţa şi aţi pleca în străinătate

Ciprian Ilie, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Pedagogic din Buzău, a publicat pe Facebook o scrisoare deschisă în care își manifestă susținerea pentru greva cadrelor didactice. Tânărul reclamă neajunsurile din educație și spune că de mic copil i s-a indus ideea că doar cu relații și cunoștințe poate reuși în viață, ipoteză pe care a încercat să o demonteze, scrie r3media.ro.

„Astăzi am hotărât să vă scriu acest mesaj, deoarece simt că tot din jurul meu se prăbușește din cauza greșelilor făcute de către cei care conduc această țară.

Sunt total dezamăgit, deoarece ne îndreptăm către o criză de oameni demni de muncă și care vor cu adevărat să facă un bine societății. Suntem obligați să ne adaptăm situației și să apelăm la diferite metode, ce sunt la modă în ziua de astazi, precum PRC (pile, relații, cunoștințe). Părinții mei îmi spuneau foarte des că așa merge treaba în România, însă eu întotdeauna am susținut că nu se poate așa ceva. Am crezut că sunteți niște oameni care merită tot respectul meu pentru munca pe care o depuneți. Însă, ajuns acum la maturitate realizez că dau cu capul de o lume izbitor de rea și egoistă. De oameni care nu vor altceva decât avere. Această avere este obținută de foarte mulți oameni, însă nu prin metode tocmai ‘credincioase’.

În acest moment majoritatea tinerilor se află într-o situație dificilă din cauza greșelilor dumneavoastră.

Înteleg că această sete pentru statut și bani este de neînvins, însă chiar nu vă gândiți și la urmașii voștri?

V-ați gândit că vor fi nevoiți să vă plătească vouă greșelile?

Să nu vă mire faptul că majoritatea oamenilor neșcoliți vă critică, deoarece spiritul justițiar apare la ei“, a scris tânărul.

El a făcut o paralelă între situația actuală din România și acțiunea din romanul Baltagul, de Mihail Sadoveanu.

„De pildă, în romanul Baltagul, scris de Mihail Sadoveanu observam cum Calistrat Bogza și Ilie Cuțui îl omoară pe Nechifor pentru a-i lua oile. Soția lui, Victoria, deține un spirit justițiar și încearcă să îi facă dreptate soțului ei. Aceasta reușește datorită inteligenței native.

Voi oare sunteți Calistrat Bogza si Ilie Cuțui?

Hmm… cred că da!

Ce vreți? Bani? Ce faceți cu atât de mulți bani?

Credeți că sfârșitul va fi în favoarea voastră, însă nu uitați că în această lume există și oameni ca Vitoria Lipan, care luptă pentru dreptate.

Domnilor, știți că noi suntem seria celor pe care s-au făcut experimente, însă noi nu putem fi văzuți la aceeași egalitate cu colegii de anii trecuți. Să știți că noi am trecut prin pandemie, prin școala hibrid și multe altele. Am fost demni și v-am respectat deciziile pe care le-ați luat, în ciuda faptului că a trebuit să muncim dublu pentru a putea recupera materia.

V-ați gandit că am fost nevoiți să apelăm la pregătiri suplimentare, deoarece nu am putut recupera singuri materia?

Noi vă respectăm deciziile, dar dacă dumneavoastră nu ne respectați pe noi…
Vă așteptați să primiți respect din partea noastră?

Să vă respectăm?

Cum să vă respectăm dacă nu știți să faceți acordul între subiect și predicat?

Eu nu pot accepta să fiu condus de asemenea oameni, care duc educația către…

Termin Liceul Pedagogic și mă gândesc cu groază că îmi doresc să intru în învățământ. De ce îmi doresc?

Îmi doresc acest lucru pentru că

Îmi place să practic această pasiune

De ce îmi este teamă?

Îmi este teamă, deoarece părinții mei nu sunt miniștri cu pensii speciale pentru a mă putea întreține pe tot parcursul vieții.

Cum aș putea eu să intru în învățământ când dumneavoastră ne oferiți o sumă de bani cu care nu îți poți plăti nici chiria!?

Vreți să vă zic de banii cheltuiți pe materiale?

Știați că un top de coli costă aproape 40 de lei? Aproape de 2% din salariul pe care un cadru didactic îș are.

Să vă amintesc de faptul că ați ajuns să ocupați aceste posturi datorită profesorilor pe care i-ați avut?

Care este respectul față de ei?

Să înțeleg că pentru dumneavoastră cadrele didactice sunt “bone”?

Hmm…

Cum ar fi ca dumneavoastră să lucrați pe 2000 de lei?

Dacă profesorilor nu le sunt mărite salariile, atunci dumneavoastră să vi se scadă salariul la 2000 de lei.

Să munciți de dimineața până seara și să vedem dacă mai aveți aceeași tragere de inimă să mergeți la serviciu. Sunt ferm convins că după 3 luni ați renunța, iar dacă nu vi se oferă nimic veți lua decizia de a părăsi țara.

Da, exact acesta este motivul pentru care foarte mulți tineri părăsesc țara.

Sunt foarte dezamăgit de dumneavoastră și mă rog la Dumnezeu să vă lumineze Sper să realizați și să gândiți foarte bine, deoarece repecursiunile vor apărea în mai puțin de 10 ani, atunci când nepoții voștri nu vor mai avea ‘bone’.

Cu respect pentru cei care respectă!“, își încheie mesajul tânărul din Buzău.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare