Europarlamentarul Dan Nica a obținut acordul final privind programul de cercetare Orizont, program cu un buget de aproape 100 de miliarde de euro

”Europarlamentarul Dan Nica, raportor al Parlamentului European pentru programul-cadru al UE în domeniul cercetării, a încheiat cu succes negocierile cu Consiliul. Drept urmare, Orizont Europa, program cu un buget de aproape 100 de miliarde de euro, va putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.”, s-a precizat printr-un comunicat de presă al PSD.

Orizont Europa – Programul Cadru pentru cercetare și inovare va ajuta sistemul de sănătate să facă față acestei pandemii și să se pregătească pentru alte provocări similare. Fondurile focalizate prin programul anterior, Orizont 2020, au contribuit deja masiv la dezvoltarea vaccinurilor anti-Covid-19. Totodată, am obținut acum cel mai mare buget alocat vreodată cercetării digitale și IMM-urilor inovatoare, precum și o finanțare semnificativă pentru a pregăti decarbonizarea industriei”, a declarat Dan Nica.

Conform aceleiași surse, liderul europarlamentarilor PSD a subliniat că programul Orizont Europa va avea un buget de 95,5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

Aveam stringentă nevoie de acest acord urgent, pentru un program solid finanțat și care să intre în vigoare începând cu 2021 pentru a permite cercetătorilor, universităților și industriei să aibă acces rapid la finanțarea și oportunitățile oferite de program. Mă bucur că am reușit să obținem sume consistente în plus, cerute de Parlamentul European, pentru a asigura investiții ambițioase în cercetare și inovare. Acordul la care am ajuns astăzi, după negocieri intense cu Consiliul, ne va ajuta să depășim criza medicală și cea economică și să accelerăm decarbonizarea și digitalizarea”, a precizat Dan Nica, în calitate de negociator din partea Parlamentului European pentru programul de cercetare al UE.

Sursa: Biroul de presă al PSD

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare