Europarlamentarul Dan Nica: Producătorii de vaccinuri anti-Covid-19 trebuie să salveze vieţi, nu să urmărească doar profitul

Europarlamentarul PSD Dan Nica a cerut joi managerilor marilor companii producătoare de vaccinuri anti-Covid – 19 să ia măsuri urgente pentru îmbunătăţirea producţiei şi distribuţiei de vaccinuri.

„Ca reprezentanţi ai tuturor companiilor farmaceutice prezenţi la această audiere, vă solicit să respectaţi angajamentele contractuale asumate şi, în acelaşi timp, să asiguraţi transparenţa necesară privind eficienţa epidemiologică”, a declarat Dan Nica.

Eurodeputatul român a subliniat că „disputele legate de producerea şi distribuţia vaccinurilor sunt inacceptabile. Cetăţenii pe care îi reprezint solicită transparenţă şi responsabilitate. Şi, mai ales, date şi informaţii clare privind eficienţa vaccinurilor. Numai prin asigurarea unui grad ridicat de transparenţă, drept garant universal, aplicat companiilor farmaceutice, campania de vaccinare va fi deplin asumată de cetăţenii noştri.

„În vremuri de urgenţă umanitară, îndemn companiile să nu urmărească doar profitul, ci mai degrabă să salveze vieţi şi să asigure o revenire rapidă la normalitate!”, a declarat Dan Nica, în cadrul şedinţei comune a comisiilor europarlamentare pentru Industrie, Cercetare şi Energie, respectiv pentru Mediu, Sănătate publică şi Siguranţă alimentară, reuniune la care au participat cei doi comisari europeni (Stella Kyriakides – pentru Sănătate şi Thierry Breton – pentru Piaţa Internă) şi managerii companiilor Astra Zeneca, Moderna, CureVac, Novavax, Pfizer, Johnson&Johnson şi Sanofi Pasteur.

Dan Nica a cerut producătorilor de vaccinuri să asigure transferul de tehnologie pentru a stimula producţia şi pentru a utiliza mai eficient capacitatea UE de la nivelul fiecărui Stat Membru de a produce cantitatea necesară de vaccinuri. Eurodeputatul social-democrat a atenţionat că descoperirea vaccinului se datorează cercetării comune şi, într-o anumită măsură, accesului liber la date în cercetare. Drept urmare, coordonatorul europarlamentarilor Grupului SD din Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie a solicitat directorilor marilor producători farmaceutici prezenţi la dezbatere să pună pe primul plan beneficiile concrete pentru cetăţeni şi cercetare, nu câştigurile pe termen scurt pentru propriii acţionari, deoarece trebuie evitată cu orice preţ întoarcerea la o logică a celor mai puternici şi a profiturilor obţinute pe seama celor vulnerabili.

Dan Nica a fost desemnat membru în Grupul de Lucru dintre Parlamentul European şi Comisia Europeană pe tema strategiei de vaccinare de la nivelul UE. Grupul de lucru va urmări îndeaproape strategia de vaccinare şi va transmite către Comisie solicitări concrete cu privire la măsurile adecvate privind strategia de vaccinare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare