Experţi din întreaga lume revizuiesc în prezent actuala compoziţie a vaccinurilor anti-COVID-19

Experţi din întreaga lume revizuiesc în prezent actuala compoziţie a vaccinurilor anti-COVID-19, deşi consideră că este încă prematur să se determine dacă este necesar să fie dezvoltat un ser specific împotriva variantei Omicron, a declarat marţi un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de EFE, potrivit Agerpres.

„Avem experienţa vaccinului împotriva gripei şi am instituit un grup de lucru în coordonare cu sectorul farmaceutic pentru a determina dacă este necesar un vaccin specific împotriva noii variante, dar este încă prea curând”, a declarat la o conferinţă de presă epidemiologul OMS, Abdi Mahamud.

Expertul a precizat că înalta transmisibilitate a Omicron va face ca aceasta să devină varianta dominantă în multe locuri ale lumii, fapt ce reprezintă un pericol pentru acele ţări care au încă grupuri extinse de populaţie nevaccinată.

Înainte de a ne gândi la doze de supra-rapel (unele ţări au în vedere aplicarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19), „este necesar să garantăm accesul la vaccin al acelor ţări suprapopulate cu venituri medii/mici”, a spus el.

Mutaţiile virusului „se produc la persoane nevaccinate, prin urmare abordarea acestui subiect devine o necesitate categorică pentru a frâna această boală”, a subliniat expertul OMS.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare