Fifor către Cioloş, după ce fostul premier a anunțat că e pregătit să revină: Ferească Dumnezeu să ajungeți iar la guvernare!

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a avut joi o replică pentru liderul PLUS, Dacian Cioloş, care a criticat guvernul Dănicilă, anunțând că el și cei din PLUS: ”suntem gata să intrăm la guvernare cât mai repede”.

„L-am auzit ieri pe Dacian Cioloș spunând că trebuie pus un “guvern competent” care să conducă România. Cred că l-a luat gura pe dinainte. Tocmai domnul Cioloș s-a trezit să vorbească de competență.

Păi hai să vedem cum stau lucrurile:

1) PIB-ul în 2019 e cu 33,% mai mare decât era la Cioloș, iar veniturile bugetare au crescut cu 53% față de 2016 (singurul an în care veniturile la buget au scăzut!). 
2) Investițiile publice din primul semestru din acest an sunt duble față de sem. 1 din guvernarea tehnocrată! 
3) Datoria guvernamentală a scăzut de la 37,5% din PIB, cât a lăsat-o Cioloș, la 35% în guvernarea Dăncilă. 
4) La fonduri europene, Guvernul Cioloș a fost un adevărat dezastru! Doar 0,68 miliarde lei primea România de la UE în primul semestru din 2016, față de 7,6 miliarde lei în semestrul 1 din acest an! Gradul de absorbție la dl Cioloș a fost de doar 7% (pe baza proiectelor lăsate tot de o guvernare PSD!), în timp ce acum, în guvernarea Dăncilă, am ajuns la 31%.
5) Punctul de pensie e cu 45% mai mare, iar salariul mediu net, „în mână”, a crescut cu 50%, depășind azi pragul de 3.000 lei.
6) Avem acum cu peste 860.000 de salariați în plus față de 2016, iar șomajul a coborât de la 4,8% la 2,9%.”, a scris Fifor pe Facebook.

El a adăugat că guvernul competent este deja în funcţie.

„Deci, domnule Cioloș, guvernul competent despre care vorbiți este deja în funcție și continuă să facă lucruri bune pentru oameni. Ferească Dumnezeu să ajungeți iar la guvernare!”, a concluzionat Mihai Fifor.

Cioloş: Suntem pregătiţi să intrăm la guvernare cu sprijin parlamentar

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare