Firea, acuzată că i-a obligat pe angajații PMB să se închine la moaște

Consilierul PNL din cadrul primăriei generale, Ciprian Ciucu, o acuză pe Gabriela Firea că i-a obligat pe angajații primăriei să se închine unor moaște.

„Firea a adus moaște în PMB (nu, nu este o glumă)

Momente stânjenitoare pentru majoritatea angajaților PMB. În această dimineață, între orele 8.30 și 10.00 salariații PMB au fost invitați la camera 104 (lângă cabinetul ei) să se închine unor moaște aduse special în acest scop, conform voinței primarului Capitalei. Mai mulţi angajați ai PMB m-au contactat și s-au arătat revoltați de situația în care au fost puși.

Gabriela Firea nu are cum să înțeleagă că, într-o societate modernă și laică, comportamentul religios este rezervat spațiului intim al conștiinței și nu paradei. Astfel de gesturi exagerate sunt de natură să-i pună pe oameni în situații stânjenitoare, să practice comportamente religioase doar de ochii șefei.

Este libertatea Gabrielei Firea să fie o persoană religioasă și să practice orice ritualuri dorește, iar eu, cu sinceritate îi spun, respect acest lucru! Dar asta nu înseamnă că poate avea libertatea de a extinde propriile ei practici și stil de viață în viețile oamenilor pe care vremelnic îi conduce!”, a scris Ciucu pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare