Firea spune că, inițial, 25 de disidenți au semnat scrisoarea anti-Dragnea

Primarul Capitalei Gabriela Firea a spus că, inițial, 25 de pesediști au semnat scrisoarea împotriva lui Dragnea, în CEx au susținut-o 17, dar au votat pentru demisia lui doar 11.

„Au fost 25 de semnături pe declaraţia comună privind starea PSD. La întâlnirea de dimineaţă, dinaintea CEx-ului, am fost 17, în şedinţă am rămas 11, pentru că a fost şi o abţinere.

Cred că trebuie să îi întrebaţi pe dumnealor de ce au renunţat la ceea s-a stabilit de comun de acord.

Eu cred că înainte de orice trebuie să fim demni şi eu sunt convinsă că şi domnul preşedinte Dragnea a apreciat demnitatea celor care au dus demersul până la capăt şi nu cred că a avut o impresie foarte bună faţă de cei care, din diferite motive, până la urmă nu au mai susţinut cu fermitate ceea ce clamaseră anterior în declaraţii publice sau prin gestul de a semna un astfel de document”, a spus Firea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare