miercuri, decembrie 6, 2023

Fiul lui Joe Biden va pleda nevinovat pentru deţinere ilegală de armă de foc

Fiul preşedintelui american Joe Biden, Hunter, va pleda nevinovat pentru deţinere ilegală de armă de foc, a afirmat avocatul său într-un document publicat marţi, relatează AFP, conform Agerpres.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, este acuzat că a minţit atunci când a completat formulare pentru achiziţionarea unei arme de foc în 2018, în care a negat că suferă de dependenţe, pe care le-a recunoscut ulterior.

Avocatul său, Abbe David Lowell, a cerut într-o scrisoare adresată judecătorului, Christopher Burke, să-i permită clientului său, rezident în California, să nu fie prezent în sala de judecată la prima înfăţişare, în Delaware, unde se află instanţa, ci să participe de la distanţă.

„Domnul Biden va pleda nevinovat şi nu există niciun motiv pentru care el nu poate spune aceste două cuvinte prin videoconferinţă”, a spus avocatul său.

Inculparea sa în acest dosar, pe 14 septembrie, a survenit la două zile după ce republicanii din Camera Reprezentanţilor au propus deschiderea unei anchete de destituire a lui Joe Biden în legătură cu afacerile externe ale lui Hunter Biden.

Aleşii conservatori îl acuză pe Hunter Biden că a încheiat acorduri dubioase în Ucraina şi China, folosindu-se de influenţa şi numele tatălui său.

Hunter Biden a ajuns în iunie la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul David Weiss, referitor atât la acuzaţii de evaziune fiscală, cât şi la cele de achiziţionare ilegală a unei arme de foc, ceea ce probabil i-ar fi permis să evite închisoarea şi un proces jenant pentru el şi tatăl său. Acordul a fost însă anulat în urma îndoielilor exprimate în iulie de un judecător cu privire la validitatea acestuia.

sursa – AGERPRES

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner