Florin Cîțu: Aş vrea să calculez matematic şi veţi vedea că avem voturile necesare pentru a trece acest Guvern

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că „matematic” există voturile necesare pentru a trece prin Parlament un Guvern cu USR, potrivit Agerpres.

El a precizat că liberalii vor discuta şi cu social-democraţii, dar mandatul este pentru un Guvern în jurul PNL, cu premier de la PNL.

Întrebat dacă există şanse ca un Guvern cu USR să treacă de Parlament, liderul PNL a răspuns: „Bineînţeles. Aş vrea să calculez matematic şi veţi vedea că avem voturile necesare pentru a trece acest Guvern, de aceea mergem să discutăm cu colegii noştri”.

„Am flexibilizat mandatul. Negociem cu toate forţele democratice în Parlamentul României. Acum ne vedem cu colegii de la USR şi vedem după discuţii cum mergem mai departe”, a spus Cîţu.

Preşedintele PNL a fost întrebat şi dacă va accepta solicitarea USR ca el să nu mai fie propunere de premier. „De ce această întrebare? Până la urmă, este o discuţie, mergem să discutăm principii. Vedem ce au de spus şi colegii noştri. Este clar un pas important făcut din partea noastră. Sunt câteva lucruri de la care nu abdicăm. În primul rând, avem un program de guvernare foarte important. PNRR este deja negociat. Toate principiile liberale sunt pe masă, restul discutăm”, a afirmat Florin Cîţu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare