Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul Malaxa, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Florin Secureanu, la data faptelor manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București.

El și o altă persoană fizică sunt acuzați pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care două săvârșite în formă continuată).

Persoană fizică, reprezentant al unor societăți comerciale, este acuzată pentru săvârșirea a unei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Secureanu Florin – Adrian și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București și ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009-2016, efectuarea unor plăți în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unității sanitare către mai multe societăți comerciale, printre care și cele administrate de celălalt inculpat.

Concret, banii respectivi ar fi fost achitați atât în contextul unor operațiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate (privind achiziția unor produse și servicii destinate unității medicale) cât și pentru bunuri achiziționate la prețuri și de șase ori mai mare față de cele de achiziție.

Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă cu suma de 648.193,27 lei.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Secureanu Florin – Adrian.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Secureanu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și delapidare (detalii pe www.pna.ro).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare