Fost oficial PSD demontează „minciunile PNL

Fostul ministru al dezvoltării regionale, deputatul Daniel Suciu, a demontat, marţi, într-o conferinţă de presă minciunile PNL şiale guvernului Orbanreferitoare la PNDL, POR şi la rata de absorbţie a fondurilor europene.

  • Minciuna numărul unu pe care premierul României a spus-o fix în prima zi de mandatşi în prima zi a şedinţei de guvern, necontrazis de domnul Ion Ştefan, este că la plecarea noastră de la guvernare am lăsat facturi neplătite de circa 5 miliarde de lei.

Realitate este una singură şi nu poate fi contestată de absolut nimeni: la 1 noiembrie anul curent erau facturi în casă, la MDRAP, în număr de 1.953, iar valoarea acestora se cifra la 1,27 miliarde de lei. Şi îl provoc pe noul ministru facă publică această informaţie, iar dacă domnia sa nu poate, o are ca purtător de cuvânt pe doamna Raluca Turcan.

  • Minciuna numărul 2 – este aceea că PNDL este un program pentru baronii PSD.

PSD are 53% din toţi primarii României, şi refer aici la 1.700 de primari, iar PNL are 1.000 de primari, şianume 33% din total. (…) Ceea ce este şimai interesant – de fapt, un proiect finanţatpentru o comunitate condusă de PNL are înmedie o sumă mult mai mare decât media unui proiect finanţat pentru o primărie sauo comunitate condusă de PSD”, a afirmat Suciu la Parlament.

El a acuzat faptul că ultimul control al Guvernului a fost făcut după ce USR „vrea sânge”.

Prin comunicatul din 12 decembrie, dl ministru anunţa cu foarte mare aplomb au fost reţinute de la plată 187 de facturi, în această cifră intră şi facturi retrase de către primari. Doar ceea ce nu spune dl ministru este au fost verificate 3.084 de de facturi, iardezastrullucrărilorînseamnă de fapt 146 de milioane de lei care nu se plătesc şi 1,7 miliarde de lei care vor fi onoraţi la plată, a spus Suciu care a enumerat judeţele unde s-au făcut controale, toate fiind conduse de social-democraţi, ceea ce arată că de fapt a avut loc un control politic.

„Am avut surpriza total neplăcută văd brambureala cu subiectul bugetului de stat pe anul viitor continuă şi în ceea ce priveşte MDRAP şi PNDL.

Am văzut cifrele seci care ne spun faţă de anul acesta bugetul ministerului este diminuat cu 42%. Suntcifrele oficiale. Asta înseamnă principalulprogram atacat de această mare diminuareeste PNDL, doar în acest guvern PNL nu ştie stânga ce face dreapta. (…) „Anulacesta, prin Programul OperaţionalRegional, trebuia cheltuim 670 de milioane de euro, iar astăzi, când discutăm, se află cereri de rambursare trimise de beneficiari în valoare de 688 de milioane de euro”, a mai spus fostul ministru.

Pe de altă parte, el a susţinut că „nici o secundă în PSD nu s-a discutat despre abrogarea pensiilor de serviciu pentru militari.

În schimb, ipocrizia celor de la PNL este una mai mare decât minciunile lor, pentru o abrogare în bloc a pensiilor speciale, exceptându-le pe cele ale militarilor, vulnerabilizează din punct de vedere juridic exact scopul acestui demers.

În ziua în care se va găsi la comisia de muncă, la comisia juridică, varianta princare poţi abroga pensiile speciale, fără ca existe riscul de a se câştiga în instanţă, PSD, prin reprezentanţii săi din Parlament, va vota o astfel de variantă. În schimb, dacă o astfel de variantă nu există, suntem la fel de decişi optăm pentru cealaltăvariantă, adică de a impozita drastic, după caz, toate pensiile speciale, astfel încât să nu vulnerabilizăm acest proces de eliminarea beneficiilor meritate sau nemeritate, dupăcaz„, a afirmat Daniel Suciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare