Fotbal/Coronavirus: Clubul belgian Oostende va folosi câini pentru depistarea infecţiei

Clubul belgian de fotbal KV Oostende va folosi câini pentru a lupta împotriva coronavirusului, scrie site-ul radioteleviziunii rtbf.be. Gruparea explică pe pagina sa de internet că va colabora cu brigada canină K-9, deoarece mai multe teste au arătat că utilizarea câinilor poate fi utilă pentru a detecta mai bine cazurile de coronavirus. Purtătorul de cuvânt al acestei brigăzi a afirmat: ‘Câţiva jucători au fost detectaţi de câini după ce au dat rezultate negative prin testul clasic: câteva zile mai târziu, noile teste efectuate i-au indicat pozitivi. Câinii au simţit asta dinainte’. Utilizată deja în mai multe aeroporturi din străinătate, cum ar fi în Finlanda, inedita abordare a clubului Oostende ar putea oferi unele idei, chiar dacă metoda nu este recunoscută oficial. Gruparea, aflată pe locul 4 în prima ligă belgiană, spune că utilizarea a mii de teste PCR pentru a readuce publicul pe stadioane este ”imposibilă din punct de vedere financiar” şi afirmă că acum va deveni un ”pionier” cu noua iniţiativă de detectare a coronavirusului.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare