Fotbal: EURO 2020 – Joao Cancelo, înlocuit în lotul Portugaliei după ce a fost testat pozitiv la Covid-19

Internaţionalul portughez Joao Cancelo a fost testat pozitiv la Covid-19 şi nu va mai face parte din lotul campioanei europene en titre pentru EURO 2020, a anunţat duminică Federaţia portugheză de fotbal, informează agenţia EFE.

Cancelo, fundaşul dreapta al echipei engleze Manchester City, era unul dintre titularii selecţionatei conduse de Fernando Santos. El a fost plasat în izolare, după confirmarea rezultatului pozitiv al testului său, efectuat sâmbătă de staff-ul medical al naţionalei lusitane.

Diogo Dalot (22 ani), împrumutat în acest sezon de Manchester United la AC Milan, a fost chemat să suplinească absenţa lui Cancelo.

Internaţional de tineret, Dalot nu are nicio selecţie în prima reprezentativă lusitană şi se va alătura lotului Portugaliei aflat la Budapesta, unde Cristiano Ronaldo şi colegii săi vor disputa marţi primul lor meci de la EURO 2020, împotriva Ungariei.

Forfait-ul lui Joao Cancelo reprezintă o lovitură pentru echipa Portugaliei, în condiţiile în care fundaşul venea după un sezon excelent sub culorile lui Manchester City, unde a fost unul dintre jucătorii importanţi pentru antrenorul Pep Guardiola.

AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare