Fritz: Timişoara este bogată, dar are poveri din trecut – 46 de milioane de lei pentru Colterm

Primarul Dominic Fritz a declarat, miercuri, că deşi bugetul Timişoarei este bogat, municipiul nu-l poate folosi acum pentru a se dezvolta, pentru că are nişte ‘poveri din trecut’, între care un credit bancar angajat în anul 2013, pentru societatea Colterm, care apasă vistieria locală cu 46 de milioane de lei. Pentru a nu fi executată silit, pe 1 martie, primăria a trebuit să achite din facturile scadente. ‘Suntem, în continuare, în etapa în care facem curăţenie în finanţele primăriei. Nu putem construi durabil pe incompetenţă şi risipă. Timişoara este bogată, dar nu îşi poate folosi aceasta bogăţie să se dezvolte, tocmai pentru pentru că are poveri din trecut, care apasă greu pe buget şi pe funcţionarea instituţiilor noastre. Trebuie să revin la tema Colterm, o povară zilnică ce nu a apărut din neant, ci este consecinţa unor decizii luate în trecut, care au fost luate într-un mod cât mai iresponsabil posibil. Există două sentinţe definitive, unde primăria a garantat pentru datorii ale Colterm, 46 milioane de lei, iar acum trebuie să le achităm. Eu am avut discuţii cu cei de la EOn Gaz; 1 martie era data limită pentru care primăria trebuia executată pentru datoria din 2013, iar acum am început să plătim facturi din 2013. Am început să facem ceva plăţi, ca sa nu fim executaţi, dar 46 de milioane de lei nu putem scoate din buzunar’, a explicat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă. Cel de-al doilea dosar încheiat în instanţă se referă, potrivit edilului, la faptul că Colterm a contractat un împrumut bancar în condiţii foarte dezavantajoase pentru compania de termoficare, prin intermediul unei firme de consultanţă care a încasat sume importante. ‘Avem o altă ‘inginerie financiară’ (făcută în 2019, n.r.), un împrumut de 35 de milioane de la OTP Bank, în condiţii extrem de dezavantajoase şi încă încercăm să desluşim ce este acolo. Un credit pentru care a garantat primăria şi pentru care trebuie să plătească 3,5 milioane de lei pe lună, potrivit contractului. Altceva interesant este ca acele rate trebuie plătite doar din noiembrie şi aşa este făcut contractul încât plata se înscrie pe cheltuieli curente, (…) la dobânzi extrem de mari. De nicăieri nu reiese dacă au existat consultări şi cu alte bănci’, a detaliat primarul Dominic Fritz. Potrivit acestuia, Curtea de Conturi a cerut explicaţii cu privire la faptul că a fost luat creditul în condiţii dezavantajoase, prin consultant, şi dacă există prejudiciu.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare