Gabriela Firea: Am investit peste 40 de milioane de euro pentru modernizarea și dotarea spitalelor și a maternităților “Panait Sârbu” – Giulești, Filantropia, Cantacuzino

Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că a investit peste 40 de milioane de euro pentru modernizarea și dotarea spitalelor și a maternităților “Panait Sârbu” – Giulești, Filantropia, Cantacuzino. În Capitală, avem nevoie de noi clădiri pentru maternități, în toate sectoarele, spune senatoarea. 
  • ”O maternitate nouă se construiește în Sectorul 4! Vom relua programul pentru susținerea cuplurilor infertile din Capitală, iar împreună cu primarii de sectoare vom continua construcția de creșe și grădinițe.
Capitala trece printr-o criză demografică fără precedent! Avem o scădere cu peste 24% a numărului de copii născuți. Anul trecut, au venit pe lume doar circa 14.900 de bebeluși, față de peste 19.600 în anul 2019. Este dramatic pentru oraș și, în general, pentru țară.
Tinerii au nevoie să fie sprijiniți să aducă pe lume un copil sau mai mulți, în siguranță. Însă, este la fel de importantă creșterea și educarea micuților.
Am participat la demararea lucrărilor pentru o nouă maternitate în Sectorul 4 al Capitalei, în curtea Spitalul de Urgență „Sf. Ioan”. Îl felicit pe colegul meu Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, pentru încă o investiție făcută cu cap!
Una dintre prioritățile după câștigarea noului mandat de primar general, alături de colegii primari de sectoare, este să venim în sprijinul tinerilor care devin părinți cu programe și proiecte pentru copii, mai multe locuri în creșe și grădinițe moderne.
De asemenea, este important pentru mine să pot relua programul sistat de actualul primar general prin care sunt sprijinite cuplurile infertile cu suma necesară tratamentului medicale pentru fertilizare in vitro. S-au născut peste 800 de copii doar în programul inițiat de mine în București.
A fost emoționant să întâlnesc, întâmplător, la vizita pe șantierul noii maternități chiar pe mama primului copil născut datorită acestui program. Aceasta este una dintre cele mai mari împliniri sufletești, să știi că sute de tineri și-au văzut împlinit visul de a fi părinți!”, scrie Firea.
*Partidul Social Democrat – Organizația Mun. București CMF 21240002

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare