Galaţi: Bărbat din Republica Moldova depistat la frontieră cu un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră gălăţeni efectuează cercetări faţă de un bărbat din Republica Moldova depistat cu un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Belarus, care s-a dovedit a fi fals, informează, vineri, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, a fost efectuat un control amănunţit, ocazie cu care a fost descoperit, asupra acestuia, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Belarus, având imprimată fotografia şi datele sale de identitate.

În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi din Belarus, iar în schimbul sumei de 150 de dolari a primit permisul de conducere în cauză, fără să ştie că acesta nu este autentic.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Totodată, a fost efectuat un control amănunţit şi asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, în bagajele conducătorului auto, cantitatea de 1.680 de ţigarete diferite mărci, de provenienţă duty-free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare