Galaţi: Trei bărbaţi cu mandate europene de arestare au fost depistaţi de poliţişti

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, pentru care fuseseră emise mandate europene de arestare, au fost depistaţi şi reţinuţi în vederea extrădării, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au depistat la volanul unui autoturism un bărbat, de 34 de ani, din comuna Matca, pe numele căruia autorităţile austriece emiseseră, în luna martie 2021, un mandat european de arestare.

Bărbatul, cercetat pentru comiterea de furturi din bancomate pe teritoriul statului austriac, a fost reţinut 24 de ore, Curtea de Apel Galaţi dispunând ulterior arestarea preventivă, în vederea extrădării.

Un alt bărbat de 20 de ani, cetăţean moldovean, pe numele căruia autorităţile italiene au emis mandat european de arestare pentru furt şi ultraj la poliţist, a fost depistat în timp ce încerca să intre pe teritoriul statului român prin punctul de trecere a frontierei Oancea. Tânărul a fost reţinut şi prezentat la Curtea de Apel Galaţi, care a dispus arestarea sa preventivă, în vederea extrădării.

În alt caz, poliţiştii Secţiei 2 din Galaţi au depistat, în zona unui imobil de pe Bulevardul Siderurgiştilor, un tânăr de 21 de ani, pe numele căruia autorităţile cehe emiseseră un mandat de arestare, în vederea extrădării.

Bărbatul, care ar fi comis mai multe furturi în Republica Cehă, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare