Galaţi: Universitatea ‘Dunărea de Jos’ va începe cursurile cu prezenţa fizică a studenţilor

Conducerea Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi a decis, cu unanimitate de voturi, să înceapă cursurile cu prezenţa fizică a studenţilor, informează, vineri, rectorul instituţiei de învăţământ superior, Puiu Lucian Georgescu.

Potrivit acestuia, universitatea are o strategie de testare rapidă şi RT-PCR pentru a preveni şi localiza la timp orice potenţial focar.

Anul universitar 2021-2022 se va desfăşura ‘faţă în faţă’ (on-site), cu excepţia situaţiilor în care consiliile facultăţilor constată că nu se pot respectă cerinţele de distanţare fizică, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare privind Covid-19.

‘Acest lucru a fost hotărât de către Consiliul de Administraţie şi Senatul Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi, cu unanimitate de voturi. Aşadar, dragi studenţi, începând cu 4 octombrie, va aşteptăm să începeţi parcurgerea celei mai frumoase şi dinamice perioade din viaţă voastră’, a anunţat rectorul Universităţii ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi, Puiu Lucian Georgescu.

Cursurile şi lucrările practice se vor desfăşura conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi se vor adapta în funcţie de situaţia epidemiologică şi a hotărârilor comitetului pentru situaţii de urgenţă.

‘Vom avea special amenajat pentru studenţi, din nou, un centru de vaccinare în cadrul Complexului studenţesc ‘Al. I. Cuza’. Avem în stoc peste 100.000 de măşti, ca şi anul trecut vom avea o strategie de testare rapidă şi RT-PCR pentru a preveni şi localiza la timp orice potenţial focar’, a declarat prorectorul Universităţii ‘Dunărea de Jos’, Alexandru Nechifor.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare