GCS: 1.622 cazuri noi de COVID-19; peste 28.700 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.622 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 28.700 de teste, a informat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până marţi, pe teritoriul României, au fost înregistrate 1.779.667 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.325 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.686.752 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 10.723.198 teste RT-PCR şi 5.296.199 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 10.793 de teste RT-PCR (4.980 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.813 la cerere) şi 17.930 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 369 de persoane au fost reconfirmate cu COVID-19.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare