GCS: 10.062 de cazuri noi de COVID-19; peste 62.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

Un număr de 10.062 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 178 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 62.000 de teste, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Dintre cazurile noi, 952 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 19.117 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.776.122 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 11.337.430 teste RT-PCR şi 6.565.203 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.173 la cerere) şi 41.315 teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 508 persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare