Gheorghiţă: Cetăţenii vor avea la dispoziţie un material informativ cu simptomele posibile după vaccinarea anti COVID

CNCAV va pune la dispoziţia publicului un material informativ cu posibile simptome care pot apărea după vaccinarea cu ser anti COVID, astfel încât persoanele care s-au vaccinat sau care urmează să se vaccineze să se poată adresa în vederea unui consult medical, dacă este cazul, a declarat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă.

‘Un lucru extrem de important este legat de comunicare şi de informare. Şi aici cred că fiecare om trebuie să înţeleagă care sunt eventualele semnale de alarmă pe care trebuie să le cunoaştem cât mai bine pentru ne putea adresa serviciilor medicale pentru diagnostic şi tratament. Tocmai de aceea vom elabora, alături de colegii de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, un material informativ pentru toate persoanele care doresc să se vaccineze sau care au fost vaccinate, care să prezinte succint şi pe înţelesul tuturor care sunt potenţialele semne şi simptome de alarmă pentru care trebuie să solicităm un consult medical’, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că materialul va fi disponibil pe platforma ro.vaccinare, dar şi la centrele unde se efectuează imunizarea împotriva COVID.

Gheorghiţă a amintit simptomele care pot apărea după vaccinare: ‘Vorbim despre dificultăţile de respiraţie, durere în piept, tumefiere, umflături ale membrelor inferioare, dureri abdominale persistente’.

‘Anumite simptome neurologice şi aici aş vrea să atenţionez – durerea de cap intensă care nu cedează la tratamentele obişnuite, la tratamentele uzuale şi care se poate asocia şi cu tulburări de vedere sau apariţia unor mici pete de sânge sau sângerări în afara locului de administrare ‘, a completat Gheorghiţă.

Şeful CNCAV a precizat că toate aceste elemente care apar în primele 14 zile de la administrarea vaccinului ‘sunt semne care trebuie să conducă persoana respectivă să apeleze la serviciul medical’.

Gheorghiţă a făcut un apel la profesioniştii din domeniul sănătăţii, dar şi către beneficiarii vaccinării, să raporteze şi supravegheze corect ‘toate evenimentele adverse înregistrate’.

‘Să le putem investiga complet, tocmai pentru a putea avea mai multe date disponibile, atât la nivel de România, cât şi la nivel european’, a declarat Gheorghiţă.

De asemenea, a precizat el, se doreşte elaborarea unui ‘cadru unitar, unui cadru integrat de diagnostic şi de tratament al potenţialelor evenimente trombotice care, sunt, vedem, raportate la nivel european cu o frecvenţă extrem de rară’.

Sursa: PRESSONLINE