Grecia prelungeşte durata permiselor de şedere pentru copiii de migranţi

Grecia a aprobat miercuri o lege care prelungeşte durata permiselor de şedere pentru copiii de migranţi născuţi şi crescuţi pe teritoriul elen, informează AFP, arată Agerpres.

Migranţii din a doua generaţie născuţi în Grecia au de acum dreptul la un permis de şedere pe 10 ani, comparativ cu maxim cinci ani cât era până acum, a declarat ministru elen pentru migraţie, Notis Mitarachi, în faţa parlamentului.

Aceleaşi drepturi se vor aplica cetăţenilor din afara Uniunii Europene (UE) şcolarizaţi în Grecia timp ce şase ani înaintea vârstei de 23 de ani, a adăugat el.

Pentru minorii neînsoţiţi, exigenţele sunt de cel puţin trei ani petrecuţi în învăţământul secundar, potrivit lui Mitarachi.

Noua legislaţie se va aplica începând din ianuarie 2024, a precizat ministrul.

Legea a fost criticată de organizaţiile de apărare a drepturilor omului. Consiliul grec pentru refugiaţi a apreciat drept „nerealiste” unele exigenţe, subliniind că minorii izolaţi, adesea victime ale excluziunii, ar avea dificultăţi în a îndeplini criteriile şcolare.

Circa 750.000 de cetăţeni străini locuiesc ilegal în Grecia, care a livrat în 2022 peste 150.000 de permise de şedere, potrivit Ministerului pentru Migraţie.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare