Grindeanu, acuze la adresa alianței PNL-USRPLUS-UDMR: Principala lor grijă la bugetul de 2021 a fost cum să-și împartă între ei banii pe criterii legate strict de algoritmul politic

”Principala lor grijă la bugetul de 2021 a fost cum să-și împartă între ei banii pe criterii legate strict de algoritmul politic – nu cum să servească interesele românilor.Însă chiar acest blestemat algoritm politic i-a făcut să nu vadă o ilegalitate cât casa, care face bugetul țării vulnerabil, în situația de a putea fi atacat la CCR!”, a transmis deputatul PSD Sorin Grindeanu într-o postare pe pagina sa dre socializare.

  • Grindeanu: Au înființat ministere noi prin ordonanță de urgență, dar nu au dat și Hotărârile de Guvern prin care se reorganizau instituțiile, asta fiindcă au prelungit cearta pe sinecurile bine plătite din bani publici.

”PNL și USR s-au bătut ca șacalii cum să împartă Economia și Energia, până după momentul în care bugetul a ajuns în Parlament și a fost votat. Așa s-a ajuns la un fapt unic în istoria țării și a bugetului de stat: există simultan ministere desființate care primesc bani din buget și ministere neînființate care obțin finanțare bugetară! O aberație legislativă cum numai actuala Coaliție a haosului este în stare să producă!”, a mai scris liderul PSD pe facebook.

  • ”Rezultatul este că bugetul pe 2021 are vicii de neconstituționalitate! Așa se întâmplă când bugetul țării ajunge masa pe care ei își duc #lupta pentru ciolan!”, a concluzionat Grindeanu în postare.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare