Guvern: Toate salariile din Educație vor fi la maximum posibil pe actuala grilă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că salariile profesorilor vor crește după definitivarea legii salarizării. Până atunci, Guvernul își menține oferta cardurilor cu prime. Greva din Educație continuă, iar profesorii protestează, în Piaţa Victoriei din Capitală. Sindicaliştii din Educaţie refuză oferta Guvernului pentru încetarea grevei, a anunţat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

 

Guvernul doreşte să crească salariile profesorilor şi le va creşte, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Guvernul doreşte să crească salariile profesorilor. Dovada concretă a măsurilor pe care Guvernul doreşte să le ia în acest sens este faptul că până la data de 15 iulie va fi gata proiectul care vizează noua lege a salarizării, în care educaţia se regăseşte ca prioritară şi care va sta la baza discuţiilor cu toţi cei interesaţi, inclusiv cu liderii sindicatelor din educaţie, astfel încât la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară, această lege a salarizării, în care să regăsească inclusiv creşterile salariale aşteptate şi solicitate în educaţie, să poată să devină realitate. Între timp, până când această lege a salarizării va regăsi noua grilă a educaţiei repusă acolo unde şi profesorii şi societatea aşteaptă, ca prioritate, reprezentanţii Guvernului au transmis că pentru toţi cei care lucrează în sistemul de învăţâmânt urmează să fie acordate prime pentru cariera didactică şi sunt aproape 300.000 de oameni care în fiecare zi dau tot ce au mai bun pentru a se îngriji de educaţia copiilor noştri”, a spus Cărbunaru, la Palatul Victoria.

El a adăugat că pentru personalul didactic şi pentru cel didactic auxiliar Guvernul va oferi în luna iunie a acestui an suma de 1.000 de lei, o sumă forfetară, care urmează să intre pe un card care va fi emis după modelul cardurilor pentru energie, iar în luna octombrie a acestui an pe acelaşi card va fi încărcată suma de 1.500 de lei, din care 500 de lei reprezintă suma forfetară, iar diferenţa de 1.000 de lei sunt bani pentru susţinerea activităţilor curente de lucru.

Pentru personalul nedidactic, în lunile iunie şi octombrie, vor fi încărcate pe acelaşi tip de carduri sumele de 500 de lei. Dintre acestea, 150 de lei va reprezenta în fiecare caz sumă forfetară. În plus, pentru personalul nedidactic, în baza unui act normativ care va fi aprobat vineri în şedinţa de Guvern, urmează să fie majorate veniturile până la maximum posibil, potrivit grilei din Legea 153, a mai spus purtătorul de cuvânt al Executivului.

„Programul de guvernare care în următoarele zile urmează să fie aprobat va menţiona explicit că educaţia este o prioritate naţională şi va fi tratată ca atare, inclusiv din perspectivă salarială. Guvernul va mări salariile profesorilor, va mări nivelul de recunoaştere a meseriei de dascăl”, a afirmat Cărbunaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare