Guvernul Orban cere UNESCO să includă Roşia Montantă în patrimoniul mondial

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, vineri, că în urma unei analize şi a consultărilor, a decis ca înscrierea sitului Roşia Montana în lista patrimoniului mondial UNESCO să fie reluată.

„În urma analizei şi consultărilor am luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roşia Montană în lista patrimoniului mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel încadrându-ne în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în şedinţa din această vară a Comitetului patrimoniului mondial care va avea loc în China. Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, şi asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural naţional”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu a precizat că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare şi consultare cu premierul Ludovic Orban.

Institutul Naţional al Patrimoniului va lansa proiectele de restaurare pentru monumentele istorice de la Roşia Montană, prin Programul Naţional de Restaurare. Primele obiective propuse pentru a fi restaurate sunt casele parohiale reformată şi greco-catolică.

Includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare. UNESCO poate oferi consultanţă în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creşterea vizibilităţii  zonei la nivel internaţional şi eliminarea riscului de a fi declasată.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare