Guvernul României a suplimentat Fondurile pentru finanțarea proiectele PNDL

  • Fonduri suplimentare pentru finanțarea proiectelor din prima etapă a PNDL

Executivul a aprobat alocarea suplimentară a sumei de 40 de milioane lei pentru finanțarea lucrărilor de investiții realizate pentru proiectele incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa I. Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și au fost alocați printr-o hotărâre adoptată astăzi.

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pe anul 2017 va fi suplimentat cu această sumă la capitolul “Locuințe, servicii și dezvoltare publică’, titlul “Transferuri între unități ale administrației publice”.

În prima etapă a PNDL sunt incluse 4.607 obiective de investiții pentru care au fost alocate, până în prezent, 2,0551 miliarde lei.

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare