Handbal feminin: Meciul Măgura Cisnădie – Lada (EHF European League), amânat din cauza Covid-19

Meciul dintre CS Măgura Cisnădie şi echipa rusă HC Lada Togliatti, programat duminică în Grupa C a competiţiei feminine de handbal EHF European League, în Sala Polivalentă Măgura din Cisnădie, a fost amânat din cauza Covid-19, a anunţat formaţia sibiană pe pagina sa de Facebook.

”Din păcate, la ultimele testări Covid-19 efectuate în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, au fost depistate câteva jucătoare pozitive ale echipei din Rusia, Lada Handball Club. Partida dintre CS Măgura Cisnădie şi Lada Handball Club, care ar fi trebuit să se dispute duminică, 23 ianuarie 2022, de la ora 13:00, a fost amânată”, a precizat clubul din Cisnădie.

Conform regulamentului, meciul a fost reprogramat pentru data de 29.01.2022.

Celălalt meci al grupei, Storhamar Handball Elite – Herning-Ikast Handbold, a fost şi el reprogramat pentru 31 ianuarie.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare