Harghita: Cei doi subprefecţi ai judeţului, învestiţi în funcţie; aceştia au preluat şi atribuţiile prefectului

Cei doi subprefecţi ai judeţului Harghita, Mariuş Ţepeluş, de la PNL şi Petres Sandor, de la UDMR, au fost învestiţi în funcţie joi şi preiau şi atribuţiile prefectului, întrucât pe acest post încă nu a fost numită nicio persoană. Marius Ţepeluş are 46 ani, este licenţiat în ştiinţe juridice şi are un master în dreptul afacerilor, din 2007 fiind şeful Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gheorgheni, din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita. Marius Ţepeluş este prim-vicepreşedinte al PNL Harghita, a obţinut, începând din 2012, trei mandate consecutive de consilier local PNL în Consiliul Local Miercurea Ciuc şi ocupă în premieră funcţia de subprefect. Acesta a declarat, după învestire, că numirea în funcţia de subprefect al judeţului Harghita îl onorează şi în responsabilizează. ‘Ca priorităţi ale mandatului meu, îmi doresc ca Instituţia Prefectului să devină un model de transparenţă şi eficienţă pentru toate instituţiile publice din judeţ şi un partener activ al administraţiilor locale, bazată pe o colaborare deschisă şi echilibrată cu instituţiile din judeţul Harghita, cu primarii din judeţ şi cu Consiliul Judeţean Harghita. Instituţia Prefectului trebuie să aibă un rol accentuat în ceea ce priveşte sprijinirea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale şi a investiţiilor private, în special a celor finanţate din fonduri europene’, a arătat Marius Ţepeluş, într-o declaraţie de presă. Joi a fost reînvestit în funcţie şi Petres Sandor, de la UDMR, care îşi continuă activitatea în această funcţie. Petres Sandor este subprefect al judeţului Harghita din anul 2014, tot atunci ocupând, timp de patru luni, şi funcţia de prefect. Înainte de a fi subprefect al judeţului, acesta a ocupat, între 2001 şi 2014, fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita. Petres Sandor are 51 ani, este licenţiat în fizică şi are un master în administrarea afacerilor. Cei doi subprefecţi ai judeţului Harghita vor prelua şi atribuţiile prefectului, întrucât Ion Proca, prefectul numit de PNL în 2019, a fost eliberat din funcţie, acest post fiind atribuit, în urma negocierilor politice, formaţiunii PLUS, care nu a făcut, deocamdată, o nominalizare. AGERPRES (AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare