Harghita: Una dintre clădirile emblematice ale staţiunii Borsec, renovată cu fonduri europene

Una dintre clădirile emblematice ale staţiunii Borsec, inclusă în patrimoniul monumentelor istorice, a fost renovată cu fonduri europene şi va fi folosită pentru activităţi culturale, muzeale, turistice, educaţionale şi pentru organizarea de conferinţe.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Borsec, lucrările de renovare a Vilei nr. 49 au vizat restaurarea şi consolidarea clădirii monumentului istoric în conformitate cu studiile de specialitate, precum şi ‘restaurarea şi remodelarea faţadelor’.

În acelaşi timp, s-au asigurat dotările interioare, respectiv instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie, precum şi încălzirea cu centrală termică pe bază de peleţi, cu posibilitate de automatizare a alimentării.

Astfel, centrala termică va utiliza combustibili ecologici, provenind din recuperarea deşeurilor lemnoase, contribuind la protecţia mediului înconjurător.

Proiectul a prevăzut şi accesibilizarea spaţiului expoziţional pentru persoanele cu handicap locomotor.

De asemenea, interiorul clădirii a fost complet mobilat.

Sursa citată precizează că Vila nr. 49 (în alte documente Vila nr. 51), de pe strada Primăverii nr. 11, a fost construită în anul 1938 şi apare aproape în toate vederile de odinioară ale staţiunii, fiind considerată una dintre perlele patrimoniului monumentelor borsecene.

‘Clădirea iniţială avea 26 încăperi. După al Doilea Război Mondial clădirea a fost naţionalizată pe baza Ordonanţei nr.149/1948, după această dată clădirea a suferit modificări, între anii 1950-1970, extinzându-se şi ajungând la 28 de încăperi şi 71 de locuri de cazare’, se arată în comunicatul citat.

Imobilul reabilitat se află în proprietatea Primăriei oraşului Borsec din anul 2016, fiind inclus pe lista monumentelor istorice.

Investiţia de reabilitare a fost finanţată din fonduri europene, contractul cu Agenţia de Dezvoltare Centru Alba Iulia fiind semnat în anul 2018.

Din bugetul total, de aproape 3 milioane de lei, finanţarea nerambursabilă a fost în valoare de 2,7 milioane de lei, la care se adaugă contribuţia proprie, în valoare de circa 200.000 lei, precizează sursa citată.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare