Ialomiţa: Ordin de protecţie împotriva unui bărbat ce şi-a ameninţat soţia cu incendierea, stropind casa cu motorină

Un bărbat de 53 de ani din Feteşti şi-a ameninţat soţia cu incendierea, după ce a stropit pereţii locuinţei comune cu motorină, în acest caz fiind emis ordin de protecţie împotriva bărbatului, care va fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare, informează vineri IPJ Ialomiţa.

Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată, joi noapte, de o femeie în vârstă de 53 ani, cu privire la faptul că a fost ameninţată de soţ.

‘În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că între cei doi soţi a izbucnit un conflict spontan la domiciliul din municipiul Feteşti, în urma căruia bărbatul în vârstă de 53 de ani ar fi stropit pereţii locuinţei cu un lichid cu miros specific de motorină şi ar fi ameninţat-o cu moartea şi cu incendierea pe soţia sa. Cu ocazia intervenţiei s-a procedat la completarea formularului de evaluare a riscului, conform prevederilor Legii 217/2003, constatându-se că există risc iminent, iar victima a declarat că solicită emiterea unui ordin de protecţie, având în vedere comportamentul agresiv al soţului’, potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.

În cauză s-a emis ordin de protecţie provizoriu, bărbatul luând la cunoştinţă despre măsurile dispuse şi părăsind locuinţa.

Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare