IGPR: Vineri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 78.188 de persoane, dintre care 7.277 de cetăţeni ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că vineri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 78.188 de persoane, dintre care 7.277 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis sîmbătă AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 159.600 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 47.600 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.769.896 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 64 de fapte ilegale (32 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 18.100 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste 410.000 lei.

Vineri nu s-a permis intrarea în ţară a 34 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare