Încă o groapă de gunoi închisă evitându-se declanșarea procedurilor de infringement împotriva României

Conform unei informări, Primăria Municipiului Motru din județul Gorj a reușit să închidă și să conformeze groapa de gunoi a orașului, evitând astfel, declararea din partea Uniunii Europene a procedurii de infringement împotriva României, cu implicații grave asupra bugetului local.

În această după-amiază, comisiile și factorii implicați în procedura de închidere și conformare a depozitului de deșeuri din Motru s-au întrunit pentru recepționarea lucrărilor, finalizate în data de 3 noiembrie a.c.

  • Închiderea depozitului de deșeuri reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale actualei administrații a municipiului Motru, dacă ținem cont de faptul că încă din iunie 2009, Comisia Europeană a emis o Directivă privind sistarea depunerii de deșeuri în depozite neconforme din punct de vedere al protecției mediului.

Groapa de gunoi a municipiului Motru funcționa din anul 1980, însă în anul 2009 a fost sistată depunerea deșeurilor în respectivul depozit. De-a lungul timpului, au fost făcute încercări de conformare, însă nici fosta conducere a Primăriei Municipiului Motru, nici cea a Consiliului Județean Gorj nu au găsit pârghiile pentru a realiza cerințele impuse de Uniunea Europeană.
În cadrul procedurii de conformare, în anul 2009, a fost elaborat un studiu de fezabilitate, însă pentru că în 2010 administrația s-a confruntat cu lipsa disponibilităților in cash, proiectul nu a putut fi implementat. Un an mai târziu, Consiliul Județean Gorj a hotărât implementarea unui proiect de investiții pentru managementul deșeurilor solide, intenționând să acceseze fonduri europene prin POS MEDIU, motiv pentru care Consiliul Local Motru a predat Consiliului Județean amplasamentul depozitului de deșeuri, a întocmit documentația tehnică și a inițiat procedurile de obținere a avizelor.
Proiectul depus de Consiliul Județean nu a fost inclus în portofoliul POS Mediu 2007-2013 în vederea finanțării, dat fiind faptul că județul Gorj nu figura în anexa Ghidului solicitantului, elaborată la nivel național.
În anul 2016, actuala administrație locală condusă de primarul Gigel Jianu a actualizat proiectul de închidere și conformare a depozitului de deșeuri, lucrările fiind adjudecate, prin licitație publică prin Sistemul Electronic – SEAP, la valoarea de 780.000 de lei, bani din bugetul local.
Au fost parcurse toate etapele de proiectare, închidere și realizare a lucrărilor de conformare , pentru evitarea declanșării mecanismelor coercitive ale Comisiei Europene pe domeniul de gestionare a deșeurilor, lucrările fiind finalizate în data de 3 noiembrie a.c.

Primarul Municipiului Motru, Gigel Jianu, a precizat că ”această investiție este cea mai mare realizare a administrației, dat fiind faptul că în situația în care nu erau încheiate lucrările, Comisia Europeană declanșa procedura de infringement împotriva României, aplicându-se totodată o amendă cuprinsă între 700.000 și un milion de euro, la care se adăugau penalități de întârziere cuprinse între 80.000 și 100.000 de euro pe zi, majorări care se calculează de la data la care depozitul trebuia închis, așa cum s-a procedat și în cazul altor țări din Europa.(Grecia,Italia.) Amenzile se aplică pentru toată țara, însă fondurile sunt ulterior recuperate de la administrațiile locale care au astfel de depozite neconforme.
Pentru Motru, acest lucru, ar fi însemnat blocarea administrației locale pentru cel puțin 10 ani de acum înainte. ”.

ecopolitic.ro/sursa : primaria Motru

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare