Inflația a urcat la aproape 3% în ianuarie; Prețurile de consum au crescut în prima lună a anului

Rata anuală a inflației a crescut la 2,99% în ianuarie, de la 2,1% în luna precedentă. În perioada menționată, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88%, iar serviciile cu 2,51%, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie realitatea.net
  • Conform aceleiași surse, prețurile de consum au înregistrat o creștere de 1,3% în prima lună a anului față de decembrie 2020.
În ultimele 12 luni (februarie 2020-ianuarie 2021), raportat la anul precedent, rata medie a preţurilor de consum a fost de 2,6%.

”Rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)”, se arată în raportul INS citat de realitatea.net

  • Banca Națională a României estimează o inflație de 2,5% pentru finalul anului. În primul trimestru, inflația ar urma să fie de 2%, la finalul trimestrului al doilea – 2,2%, iar în al treilea – 2,4%.

SURSĂ: realitatea.net

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare