Iohannis îl primește la Cotroceni, marți, pe președintele Statului Israel

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi marţi, la Cotroceni, pe președintele Statului Israel, Reuven Rivlin.

„Vizita de stat a preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020”, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.

Potrivit anunțului, vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă „soliditatea” relaţiei bilaterale, precum şi faptul că Statul Israel rămâne un partener „cheie”, cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu.

”Discuțiile cu Președintele Statului Israel se vor concentra pe modalitățile de dezvoltare și aprofundare a relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul aniversării, la 11 iunie 2021, a 73 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și Statul Israel.

Cu prilejul convorbirilor oficiale, vor fi abordate, de asemenea, cooperarea economică și cea în domeniul sănătății, inclusiv în ceea ce privește contracararea pandemiei de COVID-19, educația privind Holocaustul și alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum și schimburile culturale și interumane dintre cele două state.

O atenție deosebită va fi acordată situației din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situația de securitate din regiune în urma evoluțiilor recente, urmând a fi abordate și alte teme de actualitate de pe agenda regională și cea internațională”, se mai precizează în comunicat.

  • „O atenţie deosebită va fi acordată situaţiei din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv stadiului Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate din regiune în urma evoluţiilor recente, urmând a fi abordate şi alte teme de actualitate de pe agenda regională şi cea internaţională”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare