Iohannis: Prin viața sa, Regele Mihai ne arată că nimeni nu este prea tânăr pentru a da proba iubirii de ţară

Prin viaţa sa petrecută în credinţă, dăruire şi sacrificiu, Regele Mihai ne arată că nimeni nu este prea tânăr pentru a da proba iubirii de ţară şi niciodată prea în vârstă pentru a o sluji, a transmis, luni, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu prilejul ceremoniei de dezvelire a statuii suveranului, potrivit Agerpres.

Mesajul preşedintelui a fost prezentat la Sinaia de către Consilierul de Stat pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Cătălina Galer.

„Regele Mihai I a avut o contribuţie extrem de importantă la revenirea României la valorile democratice şi la apropierea acesteia de Occident. Suveranul s-a dedicat acestei cauze şi a depus eforturi pentru aderarea României la NATO, dar şi la Uniunea Europeană. Moştenirea Regelui Mihai I, prin devotamentul şi respectul faţă de naţiune şi de instituţiile statului, prin curajul, integritatea şi modestia de care a dat dovadă de-a lungul vieţii sale, trebuie să rămână în mijlocul naţiunii noastre ca nucleu al solidarităţii şi unităţii, să fie apărată şi transmisă generaţiilor viitoare. Prin viaţa sa petrecută în credinţă, dăruire şi sacrificiu, Regele Mihai ne arată că nimeni nu este prea tânăr pentru a da proba iubirii de ţară şi niciodată prea în vârstă pentru a o sluji”, se arată în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a subliniat patriotismul Regelui Mihai I, dar şi loialitatea acestuia faţă de ţară şi ataşamentul profund faţă de valorile şi principiile democratice.

„Regele s-a aflat pe tronul ţării într-una dintre cele mai crunte perioade ale istoriei, fiind nevoit să ia decizii dificile, pentru binele poporului român. Prin acţiunile sale, Mihai I a demonstrat, de fiecare dată, credinţa şi apartenenţa sa la idealul democraţiei şi libertăţii. Astfel, uzând de toate prerogativele, s-a opus cu vehemenţă instaurării regimului comunist. În faţa verticalităţii Regelui, comuniştii au dat examenul neputinţei, dezvoltând o maşinărie de aneantizare a regalităţii din memoria naţională. Experienţa dureroasă a exilului nu a rupt legătura organică a Regelui cu ţara sa. Consecvent principiilor sale şi, mai ales, devotat României, deşi departe de ţară, cu gândul la români, Mihai I a continuat să lupte, cu toată priceperea sa, pentru un stat democratic şi liber, care să facă parte din marea familie a democraţiilor europene”, a transmis preşedintele.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare