Iordache îndeamnă ÎCCJ să respecte legea

Florin Iordache

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru modificarea legilor justiţiei, Florin Iordache, a îndemnat miercuri Înalta Curte să respecte legea, reacţionând astfel faţă de decizia CCR conform căreia există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

„Până şi Înalta Curte trebuie să respecte legea. Dacă Parlamentul în această vară a stabilit un lucru, cum se compun completurile, nu poate pe lângă lege un colegiu de conducere, condus la un moment dat de doamna Stanciu, care eu cred că trebuia să se abţină sau să nu participe la dezbatere, am înţeles că a fost acolo şi a condus, e nepermis, adică în lege e precizat foarte clar că atunci când în completul acesta de 5 toţi 5 trebuie să fie traşi la sorţi.

Dacă cumva şeful de secţie, vicepreşedintele sau preşedintele fac parte din complet, automat vor conduce completul.

Dacă noi am dat o lege şi am spus că din 23 iulie acest an a intrat în vigoare şi trebuia să se constituie completurile prin tragere la sorţi la ÎCCJ, nu credeţi că şi Înalta Curte ar trebui să respecte o lege?” , a declarat Iordache la Parlament.

El a arătat că din 2014 ar fi trebuit, odată cu mica reformă, să intre în vigoare această prevedere cu tragerea la sorţi şi cu completurile de 5.

„Au fost o serie întreagă de români care au avut de suferit printr-o compunere nelegală. Şi ca o concluzie, e aceea că dacă avem o lege şi Înalta Curte trebuie să o respecte. Acel regulament şi acel colegiu şi ce au dumnealor acolo trebuie să fie în concordanţă cu legea”, a mai spus Florin Iordache.