Iulian Dumitrescu a demisionat de la conducerea grupului PNL Senat. Orban: Este o decizie care îi aparține

Iulian Dumitrescu a demisionat luni de la conducerea grupului PNL din Senat. Dumitrescu va fi înlocuit de Florin Cîţu.  

Președintele PNL, Ludovic Orban, a susținut că decizia lui Iulian Dumitrescu de a se retrage de la conducerea senatorilor PNL îi aparține, senatorul urmând să aloce mai multă energie pentru întărirea relaţiilor cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă.

„Decizia domnului Iulian Dumitrescu de a se retrage de la conducerea grupului parlamentar de la Senat este o decizie care îi aparţine, pe care a luat-o în urma unei discuţii pe care a avut-o cu mine, iar ideea retragerii domniei sale de la conducerea grupului parlamentar din Senat nu înseamnă o dezangajare a domnului Dumitrescu, ci înseamnă o consacrare mai serioasă asupra exercitării atribuţiilor extrem de importante pe care le are în partid şi anume atribuţia de prim-vicepreşedinte a PNL pe relaţia cu mediul de afaceri şi societatea civilă şi, de asemenea, funcţia de preşedinte al uneia dintre cele mai puternice organizaţii a partidului – şi anume filiala PNL Prahova. Decizia a fost luată de comun acord. Este o decizie prin care domnul Dumitrescu va aloca mai mult timp şi mai multă energie pentru întărirea relaţiilor cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă”, a declarat Orban.

Cât privește existenţa unei relaţii conflictuale cu Iulian Dumitrescu, Ludovic Orban a admis existenţa unor diferenţe de opinie de-a lungul timpului.

„Putem avea păreri diferite şi să colaborăm extrem de bine, aşa cum cred că eu am arătat ca şi preşedinte al PNL că am disponibilitatea de a coopera cu oricine pune osul la treabă pentru PNL”, a spus Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare