Jandarmii băcăuani au salvat un pui de urs atacat de câini fără stăpân – VIDEO

Jandarmii băcăuani au salvat un pui de urs care, speriat de mai mulţi câini fără stăpân care l-au atacat, s-a urcat într-un copac, lângă oraşul Dărmăneşti.

Purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, plutonierul major Alexandra Dănculea, a declarat, joi, că apelul la 112 a fost făcut de un bărbat din zonă care, alertat de lătratul insistent al unor câini, a mers în zonă să vadă despre ce este vorba şi a văzut puiul de urs refugiat în copac.

„Jandarmii s-au deplasat în scurt timp, iar la sosirea acestora, ursuleţul a coborât din copac, fiind preluat de membrii echipajului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău.

„M-a impresionat foarte mult când acest micuţ pui de urs a venit fără teamă către noi şi mă bucur că l-am putut salva. Mulţumesc persoanei care a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a făcut posibilă salvarea, deoarece nu ar fi supravieţuit în pădure fără mama sa, având în vedere vârsta mică pe care o are. Puiul este bine în acest moment, este vioi şi în grija specialiştilor”, a declarat plutonierul adjutant Cristian Gherasimescu Cristian, unul dintre jandarmii care au participat la acţiune.

Jandarmii i-au dat ursuleţului să bea apă, l-au botezat „Norocel”, iar după o scurtă acomodare a fost predat reprezentanţilor Ocolului Silvic „Lignum” din Dărmăneşti, care, la rândul lor, l-au predat la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Bălan, judeţul Harghita.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare