Kazahstan: Inca cel puțin 1.700 de persoane arestate la Almatî, numărul persoanelor reţinute la nivel naţional depășind cifra de 10.000

Încă cel puţin 1.700 de persoane au fost arestate la Almatî, capitala economică a Kazahstanului şi scena celor mai grave violenţe din timpul recentelor acţiuni de protest antiguvernamentale, potrivit DPA, care adaugă faptul că mass-media kazahe i-au catalogat pe cei reţinuţi drept „hoţi şi alţi criminali”, scrie Agerpres.

Numărul persoanelor reţinute la nivel naţional depăşeşte cifra de 10.000, dar situaţia din această ţară imensă central-asiatică pare să se stabilizeze, după manifestaţiile declanşate la 2 ianuarie în urma dublării preţului la carburanţi.

Militanţii pentru drepturile omului au cerut guvernului kazah să se asigure ca toţi protestatarii reţinuţi să beneficieze de un proces echitabil.

Creşterea peste noapte a preţului la gazul natural lichefiat, utilizat ca principal combustibil în vestul ţării, unde se află de altfel concentrate cele mai importante zăcăminte de petrol şi gaze din Kazahstan, au declanşat manifestaţii ce au degenerat în violenţă armată, în special, la Almatî, săptămâna trecută.

Preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a calificat revoltele drept o tentativă de „lovitură de stat” dirijată din străinătate. Pe fondul lor, el a instalat un nou guvern şi a ordonat armatei să reprime orice alte manifestaţii.

Observatori din Asia Centrală sugerează că Tokaev a profitat de criză pentru a concentra principalele pârghii ale puterii în condiţiile unei dualităţi de putere. Fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev, care se retrăsese din prim-planul scenei politice în 2019, ocupa funcţia de şef al Consiliului pentru Securitate Naţională, având sub control armata şi toate instituţiile militarizate. În prezent, această funcţie a fost preluată de Tokaev, deşi Constituţia kazahă stipulează că această funcţie este deţinută de Nazarbaev pe viaţă, potrivit Meduza.io

Totuşi în continuare nu este clar cine au fost acei protestatari înarmaţi care au luat cu asalt clădiri administrative şi posturi ale poliţiei şi pe care Tokaev îi numeşte „terorişti”, fără a furniza dovezi concrete în acest sens.

Miercuri, Tokaev s-a deplasat la Almatî, epicentrul violenţelor de săptămâna trecută, unde a participat la şedinţă a celulei de criză, a indicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Berik Uali pentru agenţia de stat Tengrinews.

Cu această ocazie, preşedintele kazah s-a întâlnit cu rudele a 18 membri ai forţelor de securitate care şi-au pierdut viaţa în cursul revoltelor, pentru a exprima condoleanţe şi a înmâna decoraţii, conform EFE.

sursa:AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare