Kelemen Hunor: Deocamdată nu avem argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte

Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat, după consultările cu premierul desemnat Eugen Tomac că partidul pe care îl conduce nu va vota împotriva unui guvern, “dar nu putem promite astăzi că vom vota pentru un guvern”. Decizia ar urma să fie luată după ce va fi finalizat programul de guvernare, la care încă se lucrează.

“Vom analiza, vom discuta în continuare. În acest moment pot promite un singur lucru: că nu vom vota împotriva unui guvern, dar nu putem promite astăzi că vom vota pentru un guvern. Un guvern fără o majoritate transparentă, coerentă, corectă, nu are nicio șansă să facă lucrurile așa cum trebuie pentru a duce România în direcția dorită. Vorbim de SAFE, de PNRR, de bugetul pentru anul viitor. Nu am avut impresia că domnul Tomac este extrem de ambițios în ceea ce privește programul de guvernare, nu am simțit că dorește lucruri extravagante sau noi, dar fără o majoritate este improbabil să poți să duci lucruile la bun sfârșit. Când programul de guvernare va fi gata –  în acest moment a zis că se mai lucrează – vom mai avea o discuție cu domnul Tomac, pentru că trebuie să luăm o decizie în funcție de programul de guvernare”, a spus Hunor.

Liderul UDMR a mai precizat că nu are în acest moment argumente suficiente pentru a vota un guvern din care partidul său nu face parte.

“Din punctul de vedere al logicii politice, este aproape imposibil să votăm un guvern din care nu facem parte. Nu se leagă în niciun fel. Avem nevoie de argumente pentru un astfel de vot. Deocamdată nu avem argumente suficiente să votăm un guvern din care nu facem parte, după ce am fost cenzurați prin moțiune de PSD și AUR”.

Sursa: TVR INFO

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare

Ecopolitic.ro Icon
Ecopolitic.ro
Descarcă gratuit aplicația
Descarcă
×